Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a lui Ilie Bujdei și Gheorghe Hurjui, cercetați în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Victima C.I. locuia în satul Hurjuieni în acelaşi imobil cu fiul său C.S.
Pe 23 octombrie 2016 Bujdei a consumat cantităţi mari de băuturi alcoolice în compania altor persoane, iar apoi s-a deplasat la locuinţa victimei C.I., cu care era prieten, având asupra sa 3 sticle de alcool sanitar.
Au prefăcut alcoolul cu apă şi au început să consume din băutura rezultată.
La aceeaşi dată, Hurjui s-a deplasat la un local din satul Hurjuieni şi a consumat o cantitate mare de băuturi alcoolice în compania altor persoane.
În jurul orei 20 localul s-a închis, iar el s-a deplasat la locuinţa victimei, fără a putea preciza motivul pentru care s-a deplasat în acel loc.
Hurjui a fost poftit în casă de către persoana vătămată, după care i s-a oferit şi acestuia din băutura pe care o consumau victima şi Bujdei.
Cele 3 persoane au purtat în continuare diverse discuţii şi au terminat de consumat alcoolul sanitar prefăcut cu apă, iar apoi toţi 3 au adormit în casa victimei.
Prima persoană care s-a trezit a fost Bujdei, iar din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla, a considerat că i s-au sustras din buzunare bani, prima sa bănuială a fost că victima este persoana care i-a furat banii motiv pentru care, fără a întreba despre acest lucru, a început să o lovească.
Bujdei i-a aplicat victimei multiple lovituri cu pumnii în zona cranio-cerebrală, care au condus la dezechilibrarea şi căderea victimei pe podea.
Zgomotele acestei altercaţii l-au trezit şi pe Hurjui şi, deşi nu a înţeles ce se petrece în jurul său, văzând că victima este lovită de Bujdei, la rândul său a aplicat multiple lovituri acesteia.
Din cercetări a rezultat că ambii inculpaţi au lovit victima cu picioarele în timp ce aceasta era întinsă pe podea.
După încetarea acestor acte de violenţă Hurjui a părăsit locuinţa victimei, iar Bujdei s-a culcat din nou în patul victimei, în timp ce victima a rămas întinsă pe podea.
După câteva ore, fiul victimei a revenit acasă de la locul său de muncă şi, constatând starea gravă în care se afla tatăl său, a solicitat sprijin telefonic printr-un apel la Dispeceratul 112, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean Suceava unde a rămas internată până la data de 28 octombrie 2016.
Victima a prezentat leziuni de violenţă produse prin loviri cu şi de corpuri dure precum şi cu un corp dur cu margine ascuţită, care necesită în vederea vindecării 100 – 110 zile de îngrijiri medicale.
Ulterior externării din spital, victima a revenit la domiciliu fiind îngrijită de fiul său, dar starea de sănătate s-a agravat, pe 27 noiembrie 2016 decedând.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Suceava.
SORIN NICA
Ziaruldepenet.ro