UPDATE / Pentru a interveni eficient, la faţa locului au fost mobilizate, pe rând, 16 autospeciale, din care 4 autoscări pentru lucru la înălţimi.
Pompierii au desfăşurat dispozitive de intervenţie pe toate laturile blocului şi au refulat apă în permanenţă pentru a bloca flăcările să se propage la vecinătăţi şi la apartamentele de la etajele inferioare.
Au ars toate apartamentele situate la mansardă, cu bunurile din interior, pe o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 800 de metri pătraţi.
O parte din persoanele evacuate au fost cazate în căminul colegiului Alexandru cel Bun.
5 persoane, între care un copil de 4 ani, s-au intoxicat cu fum, iar alte 3 au suferit atacuri de panică, după ce un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, într-un bloc din Gura Humorului.
Mansarda imobilului situat în spatele catedralei a luat foc, iar flăcările s-au extins rapid.
Cele 5 persoane intoxicate cu fum au fost transportate la spital, în stare de conștiență, iar persoanele cu atacuri de panică au primit îngrijiri în ambulanțele sosite la fața locului.
Digi 24 a anunțat că ISU a intervenit cu 9 autospeciale ( inclusiv cea de mare înălțime ), dar flăcările s-au extins rapid pentru că mansarda era construită din lemn.
SORIN NICA
Ziaruldepenet.ro
Sursă foto : Facebook