În această dimineață, militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai Gărzii de Intervenţie Siret au intervenit cu 4 autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în comuna Dorneşti.
La sosirea echipajelor, ardeau violent 2 anexe gospodăreşti şi acoperişul unei case de locuit ( fiecare construcţie, din 3 gospodării distincte ), existând pericolul de propagare la clădirile aflate în imediata apropiere.
Incendiul s-a dezvoltat cu rapiditate din cauza construcţiilor majoritare din lemn, cu învelitori din draniţă şi azbociment, dispuse foarte aproape una de cealaltă.
Pe timpul intervenţiei, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor medical unei femei în vârstă de 55 de ani care a suferit atac de panică şi s-a intoxicat cu fum.
Ulterior, victima a fost transportată la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Au ars acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, o şură pe 50 de metri pătraţi şi o bucătărie de vară pe 30 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la un aragaz cu defecţiuni la sistemul de alimentare cu combustibil.
SORIN NICA
Ziaruldepenet.ro