Deputatul PSD Cătălin Nechifor ( președinte al Consiliului Județean Suceava în mandatul 2012 – 2016 ) i-a adresat ieri, de la București, o scrisoare președintelui CJ Gheorghe Flutur ( PNL ), în legătură cu ședința festivă de mâine a Consiliului Județean, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de activitate.
După ce mulțumește pentru invitația de a lua parte la ședința festivă, Nechifor rememorează cei 12 ani petrecuți la Consiliul Județean în calitate de inspector de specialitate, șef de serviciu, director executiv adjunct, director general, consilier județean.
“Dar, din păcate, din motive care nu țin de voința mea ci de activitatea curentă ca deputat în Parlamentul României, nu voi putea participa în persoană la ședința festivă din data de 25 aprilie 2017.
Chiar astăzi, când vă scriu aceste rânduri, voi avea un dialog cu reprezentanți ai companiei TAROM despre Aeroportul Internațional Ștefan cel Mare Suceava, tot în zilele acestea așteptăm să introducem în Parlament Legea Salarizării Unitare și nu în ultimul rând, miercuri 26 aprilie va avea loc o ședință comună a celor două camere ale Parlamentului, la toate aceste activități fiind practic imposibil să absentez” scrie Nechifor.
El face aprecieri în privința programului de mâine, care va cuprinde o serie de deplasări la obiective administrate de CJ : “Dumneavoastră ați inițiat procedurile pentru Aeroport și Muzeul Bucovinei, eu am avut privilegiul să coordonez oamenii care au trudit efectiv la realizarea acestora și astăzi, cu siguranță, suntem invidiați de foarte multe județe din România.
Cât despre Cetatea de Scaun a Sucevei, aici lucrurile trebuie împărțite la trei, pe lângă noi doi, o contribuție importantă având și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu”.
DAN PASCARU
Ziaruldepenet.ro