
Azi, între orele 11 – 13, angajații Agenției pentru Protecția Mediului Suceava s-au alăturat protestului național generat de nerespectarea adoptării măsurilor de eliminare a discriminării salariale.
Sindicaliștii spun că situația este “disperată și umilitoare” după ce, în cadrul ședinței comune din 24 aprilie dintre Comisia pentru buget finanțe și bănci şi Comisia pentru muncă şi protecţie socială, a fost respins amendamentul care propunea ca începând cu luna iulie salariile de bază pentru angajații din Agenţia Naţională de Protecția Mediului și Agențiile Județene pentru Protecția Mediului să se stabilească, prin asimilare, la nivelul salariilor de bază aferente funcţiilor din cadrul Ministerului Mediului.
Angajații din acest sector afirmă că “cu toate că protecţia mediului este un domeniu de importanţă strategică, reprezentând o vulnerabilitate, un risc şi o prioritate conform Strategiei Naţionale de Apărare a Țării, angajaţii sunt remunerați în prezent conform celei mai mici grile de salarizare din întregul sistem bugetar”.
Ei solicită Ministerului Mediului emiterea în regim de urgență a ordinului privind alinierea salariilor din APM la nivelul salariilor din cadrul Ministerului Mediului, astfel încât cuantumul acestora să fie adus la nivelul celor din aceeași familie ocupațională.
În situația în care în decurs de 3 zile nu se va soluționa favorabil revendicarea, se va ajunge la diminuarea ratei de absorție a fondurilor europene, imposibilitatea funcționării sistemului pentru protecția mediului, sistarea emiterii actelor de reglementare necesare accesării fondurilor europene, neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană și nerespectarea termenelor de raportare de către România, în calitate de stat membru UE.
DAN PASCARU
Ziaruldepenet.ro