Purtătorul de cuvânt al președintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a detaliat azi programul vizitei lui Klaus Iohannis în județul Suceava, pe 3 mai.
Ea a spus că “există niște obiective foarte clare ale vizitei, evident cunoașterea realităților locale, încurajarea autorităților.
Sunt importante și aflarea și sprijinirea inițiativelor din zonă și, evident, cunoscând specificul zonei, sublinierea importanței prezervării tradițiilor și patrimoniului rural”.
Iohannis se va întâlni cu reprezentanții Clusterului Regional Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani, la aeroportul Salcea, după care, în municipiul Suceava, va participa la o dezbatere cu peste 300 de aleși locali.
Printre subiecte se vor număra reforma administrației publice locale, continuarea procesului de descentralizare a serviciilor publice, situația infrastructurii, a resurselor publice și punerea în valoare a potențialului agroturistic al zonei.
Vizita președintelui Iohannis în județul Suceava se va încheia la mănăstirile Voroneț și Dragomirna.
DAN PASCARU
Ziaruldepenet.ro
Te pomenesti ca se converteste in lei!