Președintele CJ Suceava Gheorghe Flutur a precizat azi, la întâlnirea liberală cu președintele Klaus Iohannis, că județului ar trebui să-i revină mai multe fonduri de la nivel central.
“La Suceava creșterea de salarii doar 46 % ne este asigurată.
Trebuia să vină sume defalcate pe măsura acestor majorări și n-au venit, am tăiat de la investiții ca să supraviețuim, nu este în regulă, te condamnă la subdezvoltare și mai tare.
Trebuie găsită soluția unor sume care să vină la bugetele locale și din redevență și din altceva…
Nu se poate ca Suceava să aibă jumate de million de hectare de pădure, Romsilva face profit 80 % din lemn și să nu se întoarcă nimic.
Trebuie să se reîntoarcă la comunități ceva din aceste redevențe, apă minerale, gaze, lemn, nu e corect altfel, e condamnat un astfel de județ” a spus Flutur.
Iohannis a răspuns că “administratorii centrali au impresia că aceste lucruri se cuvin centrului.
Discuția este una complicată, dar trebuie să se poarte în parteneriat”.
DAN PASCARU
Ziaruldepenet.ro