Un tânăr de 21 de ani din comuna Forăşti, care s-a urcat beat la volan și nu a adaptat viteza mașinii la carosabilul umed, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit drumul și s-a tamponat cu două autoturisme parcate. Incidentul s-a petrecut azi-noapte, la orei 00.48, pe bulevardul Bucovinei din orașul Gura Humorului.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost dus la spital unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Tânărul șofer s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
.
.
SORIN NICA