Aseară, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați că un șofer băut circulă cu un autoturism pe raza comunei Frătăuții Vechi.
La locul indicat a fost identificat. pe raza comunei Frătăuții Vechi, un bărbat de 59 ani din comuna Satu Mare și un autoturism care era oprit la intersecția DJ 178 F cu un drum comunal neclasificat.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că bărbatul a condus autoturismul pe D.C. „Măneuți” – Frătăuții Vechi și ajungând în apropierea intersecției cu DJ 178 F, nu a păstrat în timpul deplasării o distanță laterală suficientă față de vehiculul care circula din sens opus și l-a lovit superficial, fără a rezulta avarii.
Bărbatul de 59 de ani nu posedă permis de conducere și în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibație alcoolică în aerul expirat de 0.97 mg/l.
Şoferului i s–au recoltat două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA