Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus trimiterea în judecată, sub măsura controlului judiciar, a lui Paul Florin Ududec pentru ucidere din culpă.
La data de 10.09.2016, el a condus autoutilitara Mercedes Sprinter pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, iar când a ajuns la intersecţia dirijată cu strada Zefirului nu a respectat culoarea roșie a semaforului şi a accidentat mortal pe minorul B.D.J., care traversa pe marcaj pietonal, la culoarea verde a semaforului.
S-a reținut faptul că accidentul rutier şi urmările acestuia, respectiv moartea victimei, au fost cauzate de comportamentul în trafic al lui Ududec.
Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Suceava.
SORIN NICA