Municipiul Suceava s-a înscris în competiţia pentru titlul de Capitala Tineretului din România.
Celelalte candidate sunt orașele Iaşi, Baia Mare, Alba Iulia, Galaţi, Ploieşti și Satu Mare.
Programul este coordonat de Guvernanţa Capitalei Tineretului din România – Consiliul Tineretului din România (CTR), Federaţia Tinerilor din Cluj (FTC), Grupul PONT şi Banca Comercială Română (BCR) – şi îşi propune să dezvolte modul în care autorităţile locale colaborează cu organizaţiile neguvernamentale de tineret şi cu mediul privat pentru a pune tinerii din România în centrul procesului de dezvoltarea urbană.
Oraşul care va câştiga acest titlu va primi din partea BCR un premiu în valoare de 50.000 de euro.
Acest premiu reprezintă atât un punct de pornire pentru finanţarea proiectelor propuse de oraşul câştigător al titlului, cât şi o resursă disponibilă pentru contribuţia proprie în atragerea de surse adiţionale de finanţare.
Prima etapă constă în evaluarea formei simplificate a candidaturilor, în urma căreia vor fi desemnate, în luna august, oraşele finaliste.
Ulterior, acestea vor depune candidaturile complete până în data de 15 octombrie.
Oraşul câştigător va fi anunţat pe 12 noiembrie, în cadrul Summitului Tinerilor, care va avea loc în actuala Capitală a Tineretului din România, Bacău.
DAN PASCARU