În timp ce conducea autoturismul pe strada Preot Simion Cobilanschi din Gura Humorului, un localnic de 30 de ani a intrat în coliziune laterală cu bicicleta condusă de un minor de 16 ani, care a pătruns în intersecție fără să se asigure și a efectuat un viraj la stânga, nerespectând semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a minorului, care a fost transportat la spital, nefiind necesară internarea.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că vinovați de producerea accidentului sunt atât conducătorul auto, care nu a acordat prioritate de dreapta, cât și biciclistul care nu a respectat semnificația indicatorului „Obligatoriu la dreapta”.
SORIN NICA