Lucrările de modernizare a rețelelor termice din municipiul Suceava sunt în întârziere cel puțin în cartierul Obcini, unde firma Consix București nu a reușit să obțină până acum avizul pentru săpături din partea Poliției Rutiere.
La comandamentul de investiții de azi, șeful de șantier a spus că “lucrăm la punctele termice Zamca și Parc, dar nu avem avizul în Obcini, e o problemă la noi, încă nu avem avizul, dar vom debloca problema aceasta”.
Viceprimarul Lucian Harșovschi a precizat că “noi avem o colaborare foarte bună cu Poliția Rutieră, de multe ori ne sincronizăm destul de bine, mergeți acolo, nu trebuie să stați sub ușile lor…”
Guvernul a alocat 7 milioane lei pentru derularea acestor investiții, în cadrul programului Termoficare 2006 – 2020, dar banii încă nu au ajuns la Suceava.
În total, trebuie schimbate conductele termice pe o lungime de 5.000 metri.
DAN PASCARU