Municipiul Suceava va avea, de mâine, un nou cetățean de onoare, titlul urmând să fie acordat de consilierii locali, post-mortem, polițistului de la Transporturi Feroviare Sorin Vezeteu, înjunghiat săptămâna trecută pe peronul gării Burdujeni.
Familia polistului va primi un sprijin financiar de 5.000 lei.
CITESTE
https://www.ziaruldepenet.ro/2017/07/20/politist-injunghiat-mortal-in-gara-burdujeni/
Viceprimarul Lucian Harșovschi a cerut, azi, în această ordine, șefului IJP Suceava Dorel Aicoboae, prefectului Mirela Adomnicăi și ministrului de Interne Carmen Dan “să se ocupe cei care sunt în măsură să rezolve această problemă și să fie încadrată soția lui Sorin Vezeteu pe o funcție în cadrul Ministerului de Interne, conform studiilor pe care le are.
Apelul meu este să se respecte legislația, să facă tot ce trebuie pentru a o angaja pe soția lui Vezeteu”.
Un caz asemănător s-a petrecut în 2011, când familia polițistului local Niculai Costeniuc, mort în misiune în timp ce urmărea un autoturism în localitatea Cumpărătura, a primit din partea Consiliului Local suma de 30.000 lei, dar nu a fost declarat cetățean de onoare.
DAN PASCARU
Sursă foto : Poliția Română