Fălticeneanul Constantin Varga face apeluri disperate la președintele Klaus Iohannis, la autointitulatul rege al romilor Dorin Cioabă, la prefectul Mirela Adomnicăi și la primarul Cătălin Coman pentru a primi o locuință sau o parcelă de teren pentru casă.
El spune că familia lui ar urma să fie mutată din locuința pe care o ocupă de 30 de ani și nu acceptă să se mute, nici măcar provizoriu, “la maternitate, în buncăre, ca la animale”.
Trecând în câteva secunde prin stări sufletești contradictorii, de la lacrimi la răbufnire, Varga întreabă “dacă romii au drepturi cum au românii, în numele Domnului Isus Hristos”.
MIHAI SPÎNU
– Recent, se scria despre situatia mai multor familii de români, din Zona Falticeni, care si-au pierdut locuintele (apartamente, case, terenuri), dupa ce au fost momiti, de camatarii Clanurilor Tziganesti, care le-au împrumutat bani falsi, ca sa-si plateasca pretinse “datorii”, tot pe la casele lor de jocuri si ale “prietenilor” lor, de pe raza orasului, sau pe la barurile lor.
– Cinci dintre aceste familii sunt din PETIA-TARNA MARE. Cu totii au ajuns pe drumuri, din cauza unora din acesti etnici tzigani. Unii chiar au ajuns sa-si piarda mintile, s-au îmbolnavit, iar familiile s-au destramat, multi pierzându-si orice urma de viata si speranta.
– Tot în aceasta perioada a fost prezentat reportajul despre ARGES : CRIMELE, SINUCIDERILE, SCLAVIA, HOTIA, VIOLURILE, UMILINTELE, BATAILE ZILNICE, DEZUMANIZAREA, INFOMETAREA, DEZMOSTENIRILE si RAPTUL PROPRIETATILOR, facute asupra românilor, de catre un sat si o comuna întreaga, unde majoritari erau etnicii tzigani.
“Asta-i Romania! (30.07.2017) – Povestea fratilor deveniti sclavi! Editie COMPLETA”
1/ Dl din imagini, probabil NU E PROPRIETAR, altfel ar fi adus “stramosii”, sa “depuna marturie”, pentru a-si sustine afirmatiile.
Acte oficiale,(despre situatia tuturor imobilelor, caselor, terenurilor, ocupate, în special de membrii acestei comunitati), dacà s-au pastrat arhivele bine, încà ar trebui sà se gaseasca.
Probabil, si aici, ca si în alte localitati, s-a ocupat, fara acte, acea casa si terenul, dupa ce au murit proprietarii si nu s-a mobilizat familia sa revendice bunurile.
2/ Multi din cei de etnie tziganeasca, din Zonà Falticeni si judetul Suceava, NU AU AVUT PROPRIETATI, nici mosteniri (ca nu au avut de la cine), nici terenuri sau suprafete agricole, livezi, sau alte tipuri de bunuri. Multe din aceste case le-au “acaparat/dobândit”, prin metoda “paraselii” sau “abandonului”, la fel dupa cum, tot ei, procedeaza prin restul României si al Europei, pe unde au devenit “proprietari” peste noapte (ex : cazul Timisoara unde clanul Cârpaci a pus mâna pe cca 500-1000 de locuinte, imobile, cladiri de patrimoniu, terenuri, bunuri, bijuterii de valoare, hale industriale, etc, ajutati fiind de autoritatile locale, de personaje din Politie, notari, juristi, judecatori, topografi, etc; toate actele fiind masluite, falsificate).
3/ Daca dl acesta ar primi locuinta, pentru ca lucrurile sa fie corecte si “echitabile” pentru TOTI Românii, ar însemna ca si românii sa primeasca màcar locuinte modulare, la fel de mari si cu aceleasi conditii ca dl acesta si familia sa.
4/ TOTI românii care au ajuns pe drumuri, ar trebui sa fie tratati la fel în fata legii si a administratiei locale, ar trebui ca TOTI sa primeasca locuinte la fel de bune si comfortabile ca dl acesta; dupa ce, tot etnici tzigani, i-au pacalit pe unii, de le-au casele, toate bunurile, bijuterii, tablouri, masini, utilaje, animale, agoniseala toata de pe lânga case, lasându-i muritori de foame; pe multi i-au abuzat fizic, psihic, exploatat, pus sa le munceasca pe gratis, sa cerseasca sau au fost tratati ca pe ultimii sclavi ori mai rau ca si câinii.
Nu asa ar fi corect?
5/ Sau ce-ar fi sa le ia casele si terenurile ocupate/dobândite abuziv (tot prin hotii, subterfugii, càmatarie, vrajitorie, ghicitorie sau câte alte inventii, minciuni, specifice unora din aceste comunitati) si sa cazeze în ele si sa împroprietareasca pe toti oamenii pe care etnicii tzigani din Zona Falticeni si nu numai i-au lasat muritori de foame si pe drumuri?
6/ Dupa ce am vazut atâtea reportaje negative despre multi dintre acesti etnici (ultimul fiind chiar azi), e aproape misiune imposibila sa-i mai crezi, când ti se plâng ca-s operati, ca-s saraci, ca ei nu au casa, nu au masa, ca ei mor de foame, ca ei au familie, copii.
7/ Ok, doar ca în Zona Falticeni, mai exista înca cca 1000 de familii, care poate n-au unde dormi calumea, care poate au persoane bolnave, copii bolnavi, ca si cel din imagini, care au tot felul de lipsuri, doar ca…ei sunt români !, asa ca, ei ce faca? sa ramâna sacrificati, pe liste de asteptare înca vreo 10-20 de ani, ca nu mai au cei de la primarie pe unde sa-i cazeze pe cei de prin toate casele astea parasite si ocupate cu zecile de ani, fara ca nimeni sa se trezeasca, sa se sesizeze? Restul cetatenilor ce vina au oare?
Vina de a se fi nascut români? si de a nu avea nici macar dreptul de a se plânge, sau de a-si cere si ei “drepturile”
8/ Un etnic tzigan sau o etnica tziganca, daca urla si face circ, si mai vine si cu sutele de asociatii si cu scuza ca e “discriminat”, e crezut; dar oare, toti tinerii astia români, cu familii, cu copii, care muncesc de-si rup oasele, care stau înghesuiti si-n lipsuri, oare ei chiar nu merita nimic, nici macar dreptul la viata, la o viata decenta (la fel de decenta si lipsita de griji si fara probleme, ca a etnicilor tzigani)?
9/ Nu zic, familia aceasta, ar trebui re-locata într-un spatiu, sa aiba un acoperis deasupra capului, dar cu atâtea mii de români, cu familii, copii, cu lipsuri, cu tot felul de probleme de sanatate, fara locuri de munca, cu greutati, cu ei cum sa se procedeze? (ca oricum dl acesta va fi “învatat” si sfatuit de comunitatea tziganeasca, în ce fel sa procedeze si cum sa faca scandal, circ si teatru cât mai mare, ca sa-i iasa “afacerea” bine).
10/ Poate si noi, românii de rând, ar trebui sa luam “exemplu” de la ei, sa facem galagie si circ si mai mare decât al etnicilor tzigani, ca sa putem fi în sfârsit credibili, ascultati si respectati.
11/ De auto-intitulatul “rege” al tziganilor (care-a devalizat cu clanul lui tot aurul din Tinutul Hategului si minele din zona Apuseni), nici nu mai merita pomenit.
12/ La cât aur, câti bani ne-munciti si câte proprietati are acela, de ce nu îi ajuta si pe etnicii tzigani mai saraci?
De ce nu îi cazeaza în castelele puradeilor, pirandelor, vrajitoarelor si ghicitoarelor lor cu kilele de aur, diamante, cristale?
Sunt care au castele de câte 30-40 de camere, câte 50 de masini, limuzine ce valoreaza cât o casa cu etaj, bijuterii, bunuri si averi enorme, nebanuit de mari.
Sau la cât aur si averi au multe dintre familiile tziganesti, ne-justificate, ne-muncite (din furt, hotii, camatarii, pedofilii, proxenetism, ghicitorii, vrajitorii), de ce nu îi împarte si cu acestia care-s mai saraci, cu mai putina avere?
DE CE NU-I CAZEAZA REGELE TZIGANILOR LA EL LA PALAT, ca la câte camere are, ar avea unde?!
13/ Munca, se mai propunea de la Primarie, la facut curatenie prin oras.
Dl acesta ar putea si el sa încerce (numai sa-si doreasca cu adevarat sa munceasca).
Munca nu-i o rusine.
14/ Am ajutat adesea, în masura posibilitatilor, etnici tzigani si oameni în necesitate si o sa ajut în continuare (însa doar dupa ce ma informez bine despre situatie, context, familie, etc).
Doar ca acum, în spatele multora din cei ce cersesc, cer ajutoare, încaseaza alocatii, sau pensii de handicap, se afla clanuri întregi de mafioti.
Iar la câte reportaje negative s-au aratat prin toata România si Europa despre ei, cam greu sa îi crezi cu adevarat, când se plâng, ca ei nu ce mânca, nu au case, ca ei au familii, copii, ca ei sunt bolnavi, ca ei nu au locuinte, ca ei sunt cei mai saraci (toate acestea când tara e plina de Palate ale etnicilor tzigani, de zeci de mii de limuzine si de sute de kilograme de aur pe care tot ei le detin)…
Iata ca este si ceva interesant intamplat cat am liipsit!Dar comentariul anterior la acest articol este cam insultator ,gratuit , la adresa tipului.daca se urmarea cu atentie ce spune individul,se vedea ,ca acesta nu a ocupat casa abuziv si nici nu pretinde ca este proprietatea sa!Casa este proprietatea primariei.Tipul locuieste acolo cu contract de inchiriere!Deci locuieste legal.Primaria are dreptul sa demoleze caza si sa construiasca altceva in mod legal.Ca atare nu a mai reinoit contractul de inchiriere a acelei case cu acest individ.Tipul este disperat pt ca legal nu are nici un drept acum asupra casei, iar evacuarea fortata se poate executa in conditiile legii.Nu are de ales in mod legal decat sa accepte ofertele primariei!Si in disperare de cauza incearca si el sa impresioneze pe cineva!Dar dupa cum vorbeste nu crede nici el ca are sorti de izbanda!Banuiesc ca e o regizare a unei reporterite pt o bomba jurnalistica!
Chirie frate.
Postacul PSDist A!A! Se intorce si comentează pentru stăpânul care l-a angajat la primărie. Esti demn de bunicul tău fost primar PCR al Fălticenilor. De unde știi că nu a reînnoit contractul primăria? De la seful tău de la partid si de la serviciu? Dar dacă omul are contract reînnoit din greșeala unui funcționar angajat pe pile, asa ca tine? Si ca să bage diversiunea până la capăt, da vina pe o “jurnalistă” care a umflat povestea. Mai Ai Ai, omul este aruncat in anexele de la maternitate pentru folosul comunitatii, ca pe vremea comuniștilor.
Ioane esti neganditor ca sa nu zic altfel.Rade lumea de aberatiile tale!Daca eram psd-ist nu ocontraziceam pe MARTHA!De unde stiu ca nu are contractul reinoit?Simplu:asculta videoclipul.Pe jurnalista o auzi tot in videoclip!Ai toate datele in fata ta dar ca sa le observi iti trebuie inteligenta!Si asta…iti lipseste Ioane!Eu nu sunt nici psd-ist nici opozant!Dar stii de ce este la putere in targ PSD ?Pt ca are oameni mai inteligenti decat opozitia !Din pacate inteligenta o folosesc in interes personal si nu in folosul targului.Dar tu asta nu poti pricepe Ioane si de aia esti cam demult opozant!Eu am zis ca tipul este disperat dar este la cheremul primariei!Si chestia: e de sorginte capitalista ,nu comunista.Proprietarul este primaria.Si vezi mai nea Ioane ,ca psd-istii astia comunisti care conduc primaria se apuca asa aiurea sa aplice principii capitalste!Tare!Nu?Spune-le Ioane sa nu faca derapaje de dreapta!
Asta seamana cu unul de la primarie, zici cai fratesu, sau poate este, acuma sia cam pierdut influenta, de aia il si scoate din ”vila”. Nu spui cine,ghiciti.
Talian bahtali !!!
Bravo Samuill!Esti destept!Locul2 nu are mereu influenta!Eu nu am vrut sa fiu dur si am evitat acest aspect!
AiAi nu iti dezminti partidul PSD pentru care postezi. Spre deosebire de tine care esti un asistat social cu tatal plin de bani, omul merită ajutor societății. In curând nu va avea casa. Cand intri in primărie, mergi cu capul in pământ si mulțumește societatii PCR: Pile, Relații, Cunostințe. Plătești comentând împotriva Zdpn si pentru noul Partid Comunist de la Fălticeni. Si asta nu este nici de dreapta, nici de stânga. Este scârbos.
Domnule AI, acum il umilesti pe Bulaicon. Ii ameninta pozitia in PSD domnului primar Coman?Te urmaresc de cand ai început sa comentezi si am văzut ca esti cu cei de la PSD.inspecial cu aripa Coman.Sper ca merita.O faci interesat.
Maria,nu sunt cu nici o aripa PSD,nu sunt cu nici un partid.Aici in targ daca ai o parere esti cu un partid,sau cu o aripa etc!Dar vrei sa fiu chior si sa nu vad realitatea?Coman este un smecher inteligent ,care ii jooaca pe degete pe toti!Nu am spus ca e corect,ca este virtuos etc.Pe acest Builaicon nu il umilesc,ci exprim o realitatte.Din cate am aflat a fost primar imediat dupa revolutie impus de strada.Cam pe atunci a inchiriat si tatal tipului din videoclip.Acum nu mai are influenta si umbla umil sa execute ce comanda Coman.Eu nu cred ca acest Coman vrea sa renute cumva la Bulaicon,pt ca nu va mai gasi in targ un executant atat de fidel la dispozitia lui.Deci ce influenta mai poate avea D-l Bulaicon?Eu in principiu sunt de centru-dreapta,dar in targ nu ai pe nimeni de dreapta.Sunt unii care mimeaza ca sunt de dreapta sperand sa aiba ceva de castigat!Eu nu stau prea mult pe acasa. Eu consider acest targ casa mea acum.Cand revin in targ,ma cam plictisesc,pt ca afara de chefuri prin baruri nu prea am ce face!Asa ca fac un fel de cronica personala de aniliza a ce se intampla prin targ.Candva o va gasi cineva .Din aceasta activitate imi vine uneor ichef sa postez si aici.Nu prea tin cont cine se supara si cine nu.Eu postez pro dom sua!Este un tipcare ma confunda cu cineva antipatic luii!Sa-ifie de bine,daca atat il duce capul.Ma deranjjeaza doar ca tipul cu care ma confunda e foarte jos fata de calibrul meu intelectual!De ce nu ma confunda cu ceva mai rau ,dar mai inteligent.Banuiesc cu nu isi poate depasi propria stacheta!
Îmi insultati inteligenta cu aceasta aparare.L-ati tocat pe Mihaila împreună cu postacii si se vedea ca era programat.Ion are dreptate.In oras s stie cine sunteti si nu are rost sa va aparati.Luati banii si conentati.S2
L-am tocat pe Mihaila pt pacatele lui si pt ca l-a inceput am crezut in el si m-a dezamagit!Pt dezamgirea mea l–am tocat!Eu nu ma apar pt ca nu am de ce!Daca as lua bani de la un partid nu mi-ar fi rusine si chiar mi-ar face placere!Numai ca PSD-ul asta ia banii de la altii si nu da nimanui.Sunt cateva persoane care imi cunosc identitatea si acelea sunt anti-psd .Le multumesc ca pastreaza secretul.Acele persoane stiu ca intre personalitatea mea si psd-Falticeni exista o incompatibilitate reala foarte greu de eliminat.Dar PSD Falticeni are cateva persoanne inteligente si extrem de abile si aceste persoane ii asigura superioritatea eficientei politice in zona.Daca vrei sa poti concura cu ei si sa invingi trebuie sa le cunosti calitatile si sa fii capabil sa le anihilezi acele calitat!Eu nu cunosc persoane in targ capabile sa se opuna PSD eficient!Poate exista,dar eu nu le cunosc!Eu nu va insult inteligenta!V-o insultati singura!Chiar apreciez ca aveti un stil de postare civilizat,dar nu sunt eu vinovat daca comiteti erori de logica!
Da,stiu cine sunt oamenii “inteligenti” din PSD:domnii Stan,Coman,profesorul de traseism politic Sburlea, Mihoc bacalaureat greu,Stoica si Haidau taie bannere la greu.M-am enervat.Sunteti prea tânăr si prea functionar public sa îmi tineti lecții de logica.Si prea de la PSD.Nu ca nu au voievsi ei sa comenteze,dar nu directionati de Cozmin.
Numai primii 3 dooamna!Restul pupa mana pt ciolane la primii 3 inclusiv personajul cu care ma confundati!Dar grav este ca opozitia nu are nici unul pe calibrul acestor 3 !!Restul asta insa are doua calitati:sunt umili in fata primilor 3 si executa fara comentarii ordinele politice pe care le primesc!Dar in aceste calitati sunt profesionisti experti!Dar nu are rost sa va enervati!Ce inseamna functionar public?O persoanna care functioneaza in public sau care functioneaza pt public?
Functionar public,in cazul dumneavoastră,înseamna ca functionati la comanda unor oameni platiti din banul public.Eu nu am spus ca domnul Ion cine sunteti ci ceea ce sunteti.Numele tuturor postacilor PSD este cunoscut in oras si nu are rost sa continuam pe tema identitatii dvs.Ceea ce reprezentati imi face sila.La fel si cei care va cumpara tehnica, va platesc abonamentul si chiar va trimite mancare in perioada campaniei electorale.Despre PNL ce sa spun:nu exista in Fălticeni.Morosanu a bătut palma cu primarul Coman.Tofan la fel.
Acum este clar!Numele postacilor PSD fiind cunoscut dupa afirmatia d-voastra,inseamna ca Ion greseste .Multumesc de sustinere!Eu reprezint adevarul,pt ca postarile mele sunt in slujba adevarului si sunt din realitate!Unii de aici, nefiind capabili sa contrazica in mod real postarile mele,incep cu etichete:Psd-ist,functionar public,etc.Neavand argumente trebuie, sa posteze si ei ceva, care sa ii justifice in fata celor care cu adevarat ii platesc pe ei!Iar d-voastra fiindu-va sila de postarile mele inseama ca va e sila de adevar!Daca va e sila de adevar inseamna ca slujiti sau reprezentati minciuna!Va rog sa ma scuzati,dar asta inseamna logica corecta!Daca ati fi avut-o, nu va ofeream o initiere de abecedar in materie de logica!
Logica dumneavoastră este precara, la fel ca toata argumentatia folosita. Arata imaturitate si dovedeste ca sunteti cine spune Ion.Daca am avut eleganta sa nu va spun numele,asa cum a facut dl Ion, dovedeste ca sunteti un luptător pentru adevăr?Nu, doar arata ca va bazati argumentatia pe elemente puerile.Sunteti cine spune dl Ion, o inventie a PSD si o creatie a tatălui dvs care va aruncat in sistemul bugetar ca sa nu va mai sustina financiar.Salariul este plata pentru comentarii.Suntetu tânăr si ati fi putut realiza mai mult.Din păcate,v-ati transformat in omul nou de tip comunisto -pesedist care gandeste cu stomacul nu cu capul.Cand te uiti in oglinda, ce vezi?
Cand ma uit in oglinda ,vad un tip de 39 de ani tinand coada unei pensule in gura si care se amuza copios citind postarea d-voastra!Intr-o argumentatie logica fiecare element are importanta lui!Nu poti neglija ceva!D-voastra ,ca sa ma combateti logic ,era necesar sa aduceti contrargumente care sa dovedeasca ca ale mele sunt false!D-voastra stiti doar sa faceti afirmatii fara sa le demonstrati!iata Inca un argument solid care demonstreaza ca sunteti in slujba minciunii.De fapt in postarile d-voastre eu vad de fapt fierea firii pe care o aveti!Ceva totusi ma doare!Si voi fi sincer:Tatal meu e departe acum.atat de departe cum nu va imaginati!Imi ponegriti tatal fara sa stiti cine este ,bazandu-va pe pe halucinatiile bolnavicioase pe care le aveti!Am langa mine niste prieteni din targ, care imi spun cam cine sunteti!Nu voi tine cont aici de ce spun ei !Dar va promit ca va voi cauta si ne vom intalni in public candva,si veti vedea cine sunt ,dar atunci va voi spune tot in public ce sunteti ca fiinta umana .Asta va fi pt tatal meu!Nu sunteti eleganta, ci cam cu educatie de bazar.De acum voi schimba tonul postarilor mele in rapot cu tine,tratandu-te asa cum esti cu adevarat!
Vezi, ce înseamnă sa uitati postările vechi…Acum aveti 39 de ani, in urma cu jumătate de an aveati peste 50…Pensula in gura o aveti de la amicul/prietenul semigrec. De, din tinerete uitata a unei uliti…
Ai Ai este un postac PSD.