La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a constituit o cauză penală în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de violenţă în familie, privind decesul lui P.G. 63 ani, ieri seară, în incinta unei unităţi de cazare din Vatra Dornei.
Potrivit procurorilor, în timp ce se afla într-o cameră, suspectul F.P. a exercitat acte de violenţă de intensitate ridicată, cu un cuţit, în zone vitale, asupra mamei sale, P.G., acte de violenţă care au condus la decesul acesteia.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor şi a stabilirii răspunderii penale.
Cauza este instrumentată de o echipă coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, formată din lucrători operativi din cadrul I.P.J. Suceava – Serviciul Investigaţii Criminale.
SORIN NICA