Afaceristul fălticenean Ioan Păiuș este pe punctul de a semna cumpărarea Centrului Comercial Nada Florilor de la Dan Ostahie, patronul companiei Altex.
Păiuș deține în jur de 20 de spații comerciale în Fălticeni, pe care le închiriază, el fiind o perioadă și proprietarul hotelului Polaris, actual Turist. De asemenea, are cinci farmacii și o parte din activele fostei fabrici Dumbrava S.A..
Valoarea tranzacției centrului comercial este, după cum a precizat Ioan Păiuș, de aproximativ 3,5 milioane euro, iar negocierile s-au încheiat, după ce s-au derulat pe parcursul a 2 luni.
Cele două părți au ajuns la un acord final, contractul urmând să fie semnat săptămâna viitoare.
Zvonuri despre vânzare au circulat intens în Fălticeni în ultima perioadă, negocierile fiind intense.
Magazinul Nada Florilor a fost inaugurat în anul 1985, fiind singurul magazin universal de la acea vreme, cu trei etaje şi cu o suprafaţă comercială de aproximativ 6.000 metri pătrați.
Până la ora publicării materialului, nu am reușit să obținem un punct de vedere oficial din partea conducerii Altex.
SERGIU JIPA