Unele secții ale Spitalul Județean Suceava întâmpină probleme la reacreditare din cauza unor dotări neconforme, precum ușile care nu se deschid în afară.
La cea mai importantă unitate medicală din județ se desfășoară inspecția pentru reacreditare, după ce anterior a avut loc un audit intern pe secții.
Directorul medical Doina Ganea a declarat, ieri, că “sunt aspecte administrative, cum se deschide o ușă, dacă este iluminat la capul patului în sistemul pavilionar sau buton de panică în ambulatoriu.
În privința ușilor nu putem să modificăm imediat, în termenul ăsta de 5 zile…
Nu mi s-a părut că pentru asta trebuie să pui neconform indicatorul.
Au mai fost analize sau rapoarte cu termen semestrial, ori noi implementasem protocoale în februarie, martie, aprilie, nu avem termenul de 6 luni”.
Punctajele vor fi calculate pe fiecare secţie, serviciu, compartiment și birou, acreditarea urmând să fie valabilă timp de 5 ani.
Spitalul Judeţean Suceava a primit, în 2012, nivelul maxim de acreditare, cu 98 de puncte din totalul de 100.
DAN PASCARU