Ieri după-amiază, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe DJ 175, din Fundu Moldovei, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 44 de ani din Moldova Sulița și în care se afla un bărbat de 52 de ani din Câmpulung Moldovenesc.
În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat în portbagaj și într-un locaș amenajat între scaune și bancheta din spate, 3.530 pachete cu țigări, bunuri pentru care cei doi nu au putut prezenta documente legale de proveniență.
Țigările de contrabandă în valoare de circa 39.900 lei au fost confiscate, iar autoturismul în valoare de circa 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul poliției.
Ss-a întocmit dosar penal pentru contrabandă, cei doi suspecți fiind reținuți pentru 24 de ore și încarcerați în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca azi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc.
SORIN NICA