Ieri, un bărbat de 31 ani a condus autoturismul pe strada Calea Bucovinei din Câmpulung Moldovenesc şi fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Efectuându-se verificări în bazele de date, s-a stabilit că șoferul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Poliţiştii i-au întocmit dosar de cercetare penală.
În ultimele 2 zile, poliţiştii rutieri s-au aflat în teren cu un număr sporit de echipaje, au fost testaţi cu aparatul etilotest 271 de şoferi, iar în cazurile în care alcoolemia a fost peste limita legală au fost întocmite dosare penale.
Au fost reţinute 19 permise de conducere şi retrase 6 certificate de înmatriculare, fiind aplicate 135 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 69.180 de lei.
De asemenea, au fost constatate 15 infracţiuni la regimul rutier.
SORIN NICA