Trupul neînsuflețit al unui bărbat din Baia a fost găsit fără suflare, ieri după-amiază, în toaleta autogării amenajate în incinta societății Goscom SA Fălticeni. D.L. (64 ani) venise în municipiul Fălticeni cu treburi și voia să se întoarcă acasă cu un mijloc de transport public din autogară. El a ajuns cu o jumătate de oră înainte de plecare și a mers la toaleta instituției, unde a și fost găsit de un bărbat.
Potrivit familiei, bărbatul din Baia consuma des băuturi alcoolice și avea probleme de sănătate pe care le ignora. Trupul său va fi supus necropsiei pentru a se identifica cauza decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă care va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro