Licitațiile pentru studiul de fezabilitate și proiectarea drumului de aproape 330 kilometri – autostradă sau drum expres – pe ruta Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani bat pasul pe loc, deși au fost lansate de aproape un an.
Hotnews scrie că licitațiile cu o valoare totală de 29 milioane euro au suferit 15 amânări, până în prezent Compania de Autostrăzi nereușind să atribuie niciunul dintre contracte.
Ofertele pentru cele 4 contracte au fost depuse și deschise în luna iulie.
Practic, la aproape un an de la lansarea lor, licitațiile încă nu au fost atribuite, iar contractele sunt departe de a fi semnate, mai ales dacă luam în calcul și posibilele întârzieri cu contestațiile de după anunțarea câștigătorilor.
Proiectul drumului expres de mare viteză spre Moldova e unul dintre principalele proiecte ale României pentru finanțare în cadrul financiar european 2014 – 2020, program trecut deja de jumătatea planificării.
DAN PASCARU