*Grațiela Gavrilescu a cerut depozitarea pe platformele ecologice numai a deșeurilor umede, celelalte trebuind reciclate
*ea s-a înțeles cam greu cu șeful Protecției Mediului pe tema relocării deșeurilor
Turneul național al ministrului Mediului Grațiela Gavrilescu a ajuns, azi, la Suceava, cu participarea conducerilor Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și Gărzii Naționale de Mediu, inclusiv a secretarului de stat, suceveanul Eugen Uricec.
Oaspeții de la București au discutat, la Palatul Administrativ, timp de 2 ore cu primarii localităților care dețin depozite de deșeuri ( Suceava, Ilișești, Fălticeni, Rădăuți, Gura Humorului, Pojorâta și Moara ), în sală aflându-se și conducerile Prefecturii, Consiliului Județean și instituțiilor cu atribuții.
La această întâlnire presa nu a avut acces, doar fotoreporterii și operatorii televiziunilor fiind “suportați” câteva minute de Gavrilescu.
Principalul punct al discuțiilor a fost închiderea celor 5 depozite temporare și darea în folosință a 2 depozite ecologice, de la Moara și Pojorâta.
După ședință, Gavrilescu a organizat o conferință de presă la care a acceptat să răspundă numai la 5 întrebări ( până la final au fost, totuși, mai multe ), ea declarând că la Moara depozitul este finalizat, Consiliul Județean fiind în procedură de achiziție pentru operator, iar la Pojorâta se lucrează la calea de acces.
“Sper ca la Moara, în cel mai scurt timp, deșeurile să poată să fie duse. Am atenționat conducerea județului că banii din fonduri europene au fost fazate și că depozitele trebuie să intre în funcțiune în cel mai scurt timp. Am atenționat Consiliul Județean că perioada de viața a celor două depozite e de fix 10 ani. Le-am cerut să respecte legea, să aplice legea pentru operatorii de salubrizare care trebuie să ducă la depozite numai deșeuri colectate selectiv, adică partea umedă să fie depusă la groapă, iar hârtia, plasticul, sticla și metalul colectate selectiv și trimise la producători” a declarat Gavrilescu.
În legătură cu închiderea actualelor gropi de gunoi, ea a fost neclară : “Nu putem să dăm prelungirea la infinit a acestor platforme temporare, pentru că încălcăm legislația românească și internațională, acolo unde o să mai putem să prelungim o perioadă scurtă de timp, o s-o facem, dar nu la infinit. Deci, le vom închide ! Dacă nu vor finaliza SMID –urile ( Moara și Pojorâta – n.r. ), eu vă spun că platformele respective vor fi sistate, oricum capacitatea nu poate să fie depășită la infinit”.
Solicitată să fie mai exactă în aprecierile referitoare la mutarea deșeurilor din depozitele actuale în cele ecologice, investiții despre care a precizat că vor cădea în sarcina Primăriilor și Consiliului Judeețan, Gavrilescu a spus, pe un ton ridicat, că “se va duce la groapă cât mai puțin, cantitatea de deșeuri va fi mai mică, numai fracția umedă. Oricum, strategia europeană este ca depozitele de deșeuri să fie total închise, să nu mai existe, ca să reciclăm tot, inclusiv fracția umedă, inclusiv fracția uscată. Dacă relocare scrie în autorizație, relocare facem !”
Viorel Toma, președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, a intervenit imediat : “Depinde de la situație la situație !”
Gavrilescu a revenit, pe un ton alert : “Dacă au respectat autorizația de mediu care li s-a dat, atunci au posibilitate de a alege. Dacă nu au respectat-o, este problema lor, noi vom sista activitatea la depozit și sunt obligați să ia deșeurile și să le ducă la Moara”.
A revenit și Toma : “Dacă au respectat, au posibilitatea să închidă in situ,dacă nu, trebuie să reloci”.
La conferința de presă, deși a stat de-a dreapta ministrului, secretarul de stat Uricec nici măcar nu a deschis gura, dar s-a arătat interesat de cele discutate.
DAN PASCARU