ZdpN continuă previziunile publicate în Știință și tehnică în 1977, pentru a vedea ce a devenit realitate și ce mai așteaptă.
Devastatorul cutremur din martie acel an a “propagat” o serie de articole care se refereau la posibilitatea anunțării seismelor, dar și la măsurile de protecție a oamenilor și clădirilor. Sistemele de amortizare a energiei seismice începeau a fi create de specialiști francezi și japonezi, „se va trece de la clădirile puternic ancorate în sol la conceptul de acceptare și absorbție a forței cutremurelor”.
Apărea atunci termenul “izolatori” folosit pentru a defini procedura inversă stâlpilor fundați direct în pământ.
Principiul de “preluare” a undelor seismice este acum utilizat la scară largă în țările dezvoltate.
Asigurarea apei dulci din mări și oceane reprezenta, în urmă cu 4 decenii, un alt deziderat, fiind în derulare studii în Uniunea Sovietică, SUA, Franța, Marea Britanie, RFG, Japonia. Se afirma atunci că “se lucrează la instalații – pilot pentru desalinizarea apelor marine, în cel mult 10 ani urmând să fie create instalații industriale de acest tip”.
Distilarea era metoda cea mai la îndemână, dar costurile “sunt dependente de consumul de energie, de investițiile pentru construire și de cheltuielile de exploatare și întreținere a instalației”.
Revista aducea în discuție și eventuale proiecte de desalinizare a apei din Marea Neagră, dar cu oarece rețineri cauzate de “deținerea unei tehnologii adecvate, prin cercetare științifică proprie”.
La data când citiți aceste rânduri, desalinizarea apei se realizează inclusiv cu mici stații mobile, alimentate cu energie solară.
Readucerea la suprafață a Titanicului scufundat în 1902 reprezenta, în 1977, o dorință lăsată pentru generația viitoare. Mai ales că “doi specialiști ai marinei britanice afirmau că la adâncimea de 3.000 de metri nu există, teoretic, nici un fel de coroziune, astfel încât mărfurile ar trebui să fie intacte”. Aceiași specialiști propuneau ca metodă de ridicare a vaporului “pomparea în interiorul carcasei a unei cantități de azot lichid suficient de mare pentru a produce solidificarea apei din jurul ei”.
Expedițiile subacvatice din ultimii ani au arătat că, într-adevăr, mare parte din obiecte s-au păstrat intacte, așa încât unele au fost aduse la suprafață și apoi vândute la licitații.
Dar, deocamdată, curentul public nu este favorabil scoaterii din ocean a Titanicului. Poate e mai bine ca epava să rămână veșnic pe fundul Atlanticului…
TEODOR PUȘCAȘU
