O fetiță de doar doi anișori a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Suceava după ce a înghițit gazul lampant dat de mama ei, care era convinsă că astfel își va scăpa copila de viermi intestinali. Femeia de 28 de ani i-a dat micuței să bea gazul și, la scurt timp, acesteia i s-a făcut rău, a început să vomite și să aibe stări de amețeală și agitație. Părinții au dus fetița la spital, unde a fost internată pentru a fi tratată. De asemenea, au fost anunțați oamenii legii care au întocmit un dosar penal. Potrivit unor surse judiciare, nu există suspiciunea că părinții ar fi încercat să-i facă rău în mod voit fetiței, ci doar au pus în aplicare un leac băbesc, dar prin această încercare i-au pus viața în pericol.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro