Președintele Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, critică atitudinea coaliției PSD-ALDE, despre care spune că nu are puterea de a guverna cu toate că are la îndemână toate pârghiile legale necesare.
“Partidul Verde filiala județeană Suceava consideră că cea mai frumoasă și mai răvnită puterea este cea politică. Din nefericire acest lucru nu este înțeles de către actuala guvernare. PSD-ALDE astăzi dau dovada că nu au puterea politică, nu au puterea de a guverna, cu toate că dețin o majoritate confortabilă în Parlament, iar teoretic orice lege și-o doresc, inclusiv suspendarea Președintelui, o pot realiza.
Dacă privești lucrurile cu simplitate, puterea se crampozează de lucruri minore. E posibil să nu aibă inteligența de a guverna, poate o lipsă de profesioniști sau mai există, pe lângă ei, o a treia forță ce-i oprește de la guvernare?
Partidul Verde filiala județeană Suceava recomandă PSD-ului să-și vadă de guvernare. Să aducă la vot în Parlament legi care sprijină România și pe români, să aibă o relație, după lege, toți, inclusiv cu serviciile, iar cine greșește să părăsească scena”, a transmis Dan Acibotăriță.
DANIEL BOGHIȚĂ
reporter@ziaruldepenet.ro