Asociația Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă și Uniunea Generală a Industriașilor din România
filiala Bucovina Suceava sunt organizatorii conferinței Dezvoltarea relațiilor de afaceri cu Federația Rusă, pe 9 noiembrie la Consiliul Județean Suceava, la care va lua parte Valery Kuzmin, ambasador Federației Ruse în România.
Potrivit lui Ovidiu Ilisei, preşedinte UGIR – filiala Bucovina Suceava, manifestarea are ca scop prezentarea posibilităților de dezvoltare a relației economice cu Federația Rusă, în diferite domenii : agricultură, industrie alimentară, industrie uşoară, comerţ, energie, turism, construcții, infrastructură, IT, inovații, precum şi stabilirea unor contacte comerciale între reprezentanţi ai unor organizaţii private din cele două ţări, prin intermediul biroului economic din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse în România şi al reprezentanților Asociaţiei Camerei de Cooperare Economică și Culturală Româno – Rusă.
DAN PASCARU
Sursă foto : Power Politics