Secția 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată, ieri, de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Marginea că a surprins mai multe persoane în timp ce tăiau și sustrăgeau arbori din Cantonul Silvic Dornești.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că lemnul a fost urcat într-o căruță, iar în momentul în care a intervenit pădurarul, persoanele au fugit, abandonând atelajul încărcat.
Pe timpul cercetărilor, la fața locului s-a prezentat o tânără de 26 de ani din Dornești, care a declarat că ea a tăiat și sustras material lemnos.
Căruța și cantitatea de 4 m.c. material lemnos frasin, cu o valoare de circa 550 lei, au fost predate în custodie Ocolului Silvic Marginea.
S-a întocmit dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori și furt de arbori.
SORIN NICA