Un autoturism a lovit cinci copii care așteptau într-o stație de autobuz, în centrul localității Liteni din comuna Moara.
La fața locului s-a deplasat o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Din fericire, cei cinci minori cu vârste între 12 și 15 ani (trei de 12, unul de 14 şi ultimul de 15 ani), deși au suferit traumatisme, toți erau în stare stabilă și cooperanți.
După ce au fost monitorizați din punct de vedere medical, au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean, pentru investigații suplimentare.
SORIN NICA