Plata impozitelor și taxelor locale a reprezentat o problemă pentru persoanele fizice și juridice din municipiile Suceava și Fălticeni în acest an. Cu toate că economia dududie pe hârtie, în realitate lucrurile stau diferit, iar stabilirea dărilor pentru anul 2018 bate la ușă.
Cotele de impozitare pentru anul 2017 au fost stabilite de consilierii locali și, după ce am analizat procentele și valorile hotărâte de aleși, am constatat că cetățenii din municipiul Fălticeni (un oraș de patru ori mai mic decât Suceava), plătesc impozite mai mari.
De asemenea, un sector important din zona Fălticeni și cu care administrația locală se laudă de parcă ar fi făcut ceva deosebit pentru el, este supraimpozitat: pomicultura. Mai exact, impozitul pentru livezile intravilane este de trei ori mai mare la Fălticeni decît la Suceava. Situația este asemănătoare și la terenul arabil intravilan.
Dar să vedem ce spun cifrele :
Clădiri rezidențiale persoane fizice: 0,08 % din valoarea impozabilă la Suceava / 0,1 % la Fălticeni.
Clădiri nerezidențiale persoane fizice: 0,2 % la Suceava / 1,3 % la Fălticeni.
Clădiri nerezidențiale persoane juridice: 1,3 % la Suceava / 1,3 % la Fălticeni.
Teren arabil intravilan: 28 lei hectar zona A, 15 lei zona D la Suceava / 112 lei zona A, 60 lei zona D la Fălticeni.
Livadă intravilan: 53 lei în zona A, 28 lei în zona D la Suceava / 212 lei zona A, 112 lei zona D la Fălticeni.
Autoturisme cu capacitatea cilindrică până la 1.600 cm. cubi: 8 lei pentru fiecare grupă de 200 cm. cubi sau fracțiune din aceasta la Suceava / 8 lei la Fălticeni.
În conformitate cu Codul Fiscal, există o bonificație de 10 % pentru plata în totalitate a impozitelor în primul trimestru, prevedere valabilă, evident, în ambele municipii.
–
–
–
DAN PASCARU