*la Fălticeni, partenerul Primăriei, Lichiardopol Parc Botoșani, beneficiază din plin de sprijinul administrației publice locale – Primăria Fălticeni plătește contravaloarea consumului de energie electrică și apă, salubrizarea și o parte din pază
*La Rădăuți, partenerul Primăriei, Bululuș Club Galați, primește terenul. Primăria Rădăuți nu plătește nimic, mai mult a impus să fie plătit impozitul pentru spectacole. Bululuș Club suportă cheltuielile cu apa / canalizare şi energia electrică. De asemenea, Primăria a obligat firma Bululuș să ofere accesul gratuit cetățenilor între orele 10-15!!!!
Primarii PSD din Fălticeni (Cătălin Coman) și Rădăuți (Nistor Tătar) au viziuni economice diferite în ceea ce privește contractele patinoarelor artificiale.
La Fălticeni, Primăria a încheia un nou contract cu Lichiardopol Parc Botoșani pentru amenajarea patinoarului în piața Nada Florilor, în perioada 30 noiembrie 2017 – 15 ianuarie 2018.
Acordul de colaborare prevede că Primăria Fălticeni va asigura contravaloarea consumului de energie electrică și apă, salubrizarea și o parte din pază.
Lichiardopol Parc va trebui, printre altele, să pună la dispoziție 300 de perechi de patine contracost.
La Rădăuți lucrurile funcționează total diferit, iar Primăria și-a impus ferm punctul de vedere. Pe terenul oferit în parcarea centrală, patinoarul artificial va funcționa până la sfârșitul lunii februarie 2018.
Bululuş Club Galaţi trebuie să asigure funcţionarea şi întreţinerea patinoarului, să permită accesul gratuit cetăţenilor municipiului zilnic între orele 10 -15 după un calendar stabilit cu CL Rădăuți, să achite impozitul pe spectacole, să nu subconcesioneze contractul, să nu subînchirieze terenul şi să suporte cheltuielile cu apa / canalizare şi energia electrică.
Primăria Rădăuți nu plătește nimic, pe deasupra a impus să fie achitat impozitul pe spectacole.
–
DAN PASCARU