*în zonă se mențin condiții de producere a avalanșelor
A doua acțiune de căutare a celei de-a treia victime ( Liviu Pandelea ) a avalanșei din Munții Călimani, din 1 decembrie, se va desfășura vineri – 8 decembrie, dacă vremea o va permite, au anunțat reprezentanții Salvamont, la întâlnirea desfășurată ieri la Primăria Vatra Dornei.
La întâlnire au mai participat prefectul Mirela Adomnicăi, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență general de brigadă Ion Burlui, șeful Inspectoratului de Jandarmi lt. col. Mihai Lungu, șeful Serviciului Salvamont din CJ Voicu Raia, directorul Salvamont Vatra Dornei Petru Ariciuc, directorul Direcției Silvice Sorin Ciobanu și comandantul Batalionului 17 Vânători de Munte Vatra Dornei lt. col. Iuliu-Ilie Arsene.
Potrivit Salvamont Vatra Dornei, conform procedurii, cea de-a doua acțiune de căutare va fi coordonată de Raia, va avea loc doar în condiții meteo favorabile și numai după verificarea stratului de zăpadă din zonă, întrucât sunt 50 – 60 % șanse de producere a unei alte avalanșe.
Va fi o acțiune de nivel național, cu participarea a 60 de salvamontiști din toată țara, organizați pe serii de căutare și a jandarmilor.
ISU va acorda suport pe tot parcursul acțiunii și va avea un reprezentant în zonă cu care se va ține legătura permanent pentru stabilirea detaliilor de căutare.
Se vor folosi câini specializați pentru avalanșă, autoșenilate din dotarea ISU, kituri adecvate.
În avalanșa produsă pe 1 decembrie în Călimani a murit Nathy Josse ( 30 ani ), iar un al treilea alpinist, Lucian Drăgan, a fost salvat.
DAN PASCARU
Sursă foto : Prefectura Suceava