În ședința de ieri, Consiliul Local Suceava a aprobat nimic în ceea ce privește redeschiderea pasajului pietonal pe de Calea Unirii, zona Carrefour.
Este vorba despre pasajul amenajat în anii ‘70 și despre care consilierii locali PSD spun că ar fluidiza substanțial circulația rutieră pe o porțiune extrem de aglomerată.
Primarul PNL Ion Lungu a fost mai rezervat, spunând că “acest pasaj nu a fost funcțional nici pe vremea lui Ceaușescu. Vom face o expertiză acolo, suntem de acord să-l punem în valoare, dar sunt probleme, infiltrații de apă, acum avem norme pentru persoanele cu dizabilități, trebuie lift pentru coborârea la subsol“.
Colegul de partid al lui Lungu, viceprimarul Lucian Harșovschi, a spus că “trebuie găsit un expert care să certifice că acei care trec pe acolo sunt protejați, lucru mai greu de găsit, trebuie să decopertăm să vedem ce e acolo, înseamnă blocarea traficului dinspre Burdujeni spre oraș” și a adăugat, ironic, că “și noi vrem să facem autostradă până la Viena, cum o facem, nu știm, dar vrem ! ( rumoare în sală – n.r. ). Propun un amendament, nu primarul să ducă la îndeplinire, ci grupul de consilieri PSD cu ajutorul primarului Lungu, fără termen de timp”.
A urmat la cuvânt Doina Cocriș ( PSD ) : “Nu ne jucăm de-a pasajul, că mâine dăm drumul la două uși care sunt blocate, pasajul se va face așa cum cere cartea…” și Andrei Păduraru ( PSD ) : “Suceava e singurul oraș din țară care are o trecere de pietoni peste un pasaj închis”.
Amendamentul lui Harșovschi, subliniem fără termen de timp, a fost votat în unanimitate, apoi proiectul în totalitate la fel.
După 1990, pasajul respectiv a fost betonat la capătul dinspre Inter Conti, astfel încât acum nu mai are decât o intrare.
În aceste condiții, având în vedere și studiile tehnice impuse, e de presupus că pasajul de la Carrefour va rămâne închis pentru multă vreme.
DAN PASCARU