Protocolul semnat de Universitatea Ștefan cel Mare Suceava cu Direcția Generală Anticorupție are ca obiect organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de prevenire a corupţiei, care vizează, în principal, promovarea în mediul universitar a integrităţii, eticii şi deontologiei profesionale, conştientizarea consecinţelor implicării în acte de corupţie, precum şi informarea studenţilor şi a cadrelor didactice cu privire la competenţa conferită de lege Direcţiei Generale Anticorupţie.
În cadrul parteneriatului, D.G.A. va propune şi dezvolta tematica specifică în domeniul prevenirii corupţiei, va participa la conferinţe, simpozioane, seminarii, sesiuni ştiinţifice etc., organizate pe probleme de interes comun, va elabora în colaborare cu USV broşuri şi volume tematice în domeniul prevenirii corupţiei, va participa cu articole din domeniul prevenirii corupţiei în publicaţiile de specialitate ale USV, va mediatiza derularea activităţilor comune în mass-media și va acorda sprijin de specialitate în realizarea unor materiale cu mesaje preventive.
Activităţile desfăşurate de USV în cadrul acestui parteneriat vor consta în promovarea mesajelor campaniilor D.G.A. la evenimentele organizate și sprijinirea D.G.A., în calitate de partener, în campaniile de conştientizare adresate mediului universitar.
De asemenea, USV va solicita specialişti din partea D.G.A. pentru activităţile de învăţământ / formare pe domeniul specific / problematică specifică, va participa cu articole pe tematica publicaţiilor de specialitate ale D.G.A, va asigura tipărirea / realizarea şi, după caz, montarea de materiale conţinând mesaje anticorupţie ( broşuri, flyere, pliante, bannere ) și va populariza linia gratuită telverde anticorupţie 0800.806.806 a D.G.A. prin afişarea unor mesaje de prevenire a corupţiei în locurile special amenajate în acest sens.
TEODOR PUȘCAȘU