Primăria Fălticeni a organizat, azi, cu sprijinul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi Petru Rareş, evenimente comemorative la monumentul eroilor din piața Casa Cărții, precum și la mormintele celor doi eroi fălticeneni căzuți la datorie în decembrie 1989: sublocotenent post-mortem Ion Bute și sublocotenent post-mortem Ionel Pascal.
La evenimente a fost prezent prefectul Mirela Adomnicăi, care a spus că “avem obligația să adresăm un pios omagiu și un gând către toți eroii care s-au jertfit pentru țară, pentru popor, și în fiecare zi să ne gândim cu recunoștință la toți cei care se sacrifică, pentru ca noi, la rândul nostru, să ne putem face datoria. Avem datoria să fim demni urmași ai lor”.
Au depuse depus coroane de flori și au fost oficiale slujbe de pomenire.
–
–
DANIEL BOGHIȚĂ
FOTO/VIDEO: MIHAI SPÎNU