În ajunul Crăciunului, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Suceava l-au reținut pentru 24 de ore pe ConstantinTeodorescu sub acuzația de acuzat de trafic de droguri de risc în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Constantin Teodorescu a deținut în locuința sa cantitatea de aproximativ 2300 grame de cannabis, cu scopul de a o oferi spre vânzare. În cursul zilei de 23.12.2017, cel în cauză a fost depistat în trafic, de către organele de poliție, având asupra sa 1024,1 grame, din cele menționate anterior, cantitate pe care urma să o comercializeze.
La data de 23.12.2017, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului Teodorescu Constantin din com. Volovăţ, jud. Suceava, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial Suceava împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul B.C.C.O. Suceava, ocazie cu care a fost identificată cantitatea de aproximativ 1300 grame de fragmente vegetale, ce prezintă caracteristicile plantei de cannabis precum și sumele de 12.000 de lei, 3060 euro şi 40 de lire sterline.
În data de 24.12.2017, bărbatul a fost prezentat cu propunere de arestare Tribunalului Suceava care a dispus arestarea contrabandistului pentru o perioadă de 30 de zile.
“Suportul de specialitate a fost asigurat de Directia de Operațiuni Speciale. La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale –I.P.J. Bacău. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, precizează reprezentanții DIICOT-ST Suceava.
–
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro