Un tânăr de 19 ani din comuna Ulma a murit după ce a fost împuşcat în mod accidental, în cap, cu o armă de vânătoare pe care încerca, împreună cu doi prieteni, să o ascundă de pădurar.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz, informează Mediafax.
Poliţiştii au stabilit că 3 tineri din Ulma s-au dus, ieri după-amiaza, într-o zonă forestieră cu un autoturism, cel mai probabil pentru a bracona, având asupra lor o armă de vânătoare cu lunetă, deţinută ilegal.
Cei 3 tineri s-au speriat în momentul în care au observat maşina unui pădurar care se apropia de ei, iar pasagerul din faţă i-a dat arma celui din spate, pentru o ascunde.
În timp ce bărbatul aflat pe bancheta din spate încerca să ascundă arma, aceasta s-a descărcat, rănindu-l grav pe tânărul de 19 ani, aflat în faţă.
Poliţiştii l-au reţinut pe bărbatul aflat pe bancheta din spate, un tânăr de 24 de ani, urmând să decidă dacă se va care arestarea lui, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
SORIN NICA