Ieri, în urma continuării cercetărilor privind furtul unui laptop dintr-o instituție de învățământ din Vicovu de Jos, polițiștii au reușit identificarea autorului ca fiind un localnic de 31 de ani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în sala de clasă a avut loc o serbare, după care copiii au plecat acasă, iar învăţătoarea a participat la o şedinţă.
Profitând că sala de clasă a rămas descuiată, întrucât femeia de serviciu urma să facă curăţenie, bărbatul a pătruns în interior și a sustras laptopul în valoare de circa 1.700 lei, ce a fost recuperat și restituit părții vătămate.
Cu ocazia audierilor, autorul, cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut fapta comisă, fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
SORIN NICA