Polițiștii au realizat o serie de acțiuni menite să crească gradul de siguranță al cetățenilor din județ și al turiștilor care au venit cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
- Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe DN 29 organizată de poliţiştii din Suceava şi Salcea
Poliţia municipiului Suceava, în cooperare cu Poliția orașului Salcea a organizat o acțiune pe linia prevenirii şi combaterii faptelor penale şi contravenţionale la regimul circulației rutiere, obiectivul principal fiind creşterea gradului de siguranţă rutieră pe DN29. În cadrul acţiunii au fost verificate 77 de autovehicule şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 24 de conducători auto. Au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenționale în valoare de 7.540 lei. De asemenea, au fost reţinute 3 permise de conducere.
- Acţiune pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor de pe raza municipiului Fălticeni
Poliția municipiului Fălticeni, a organizat o acțiune pe raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine publică și siguranță rutieră. Au fost legitimate 104 persoane şi au fost testaţi cu aparatul etilotest 34 de conducători auto. Au fost constatate 2 infracțiuni şi au fost prinşi în flagrant 2 infractori. Au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.240 lei şi au fost reţinute 3 permise de conducere.
- Acţiune desfăşurată de poliţiştii din Câmpulung Moldovenesc în noaptea de Revelion
În perioada 31.12.2017-01.01.2018, Poliția municipiului C-lung Moldovenesc în cooperare cu forțe de jandarmi, a organizat o acțiune pe linia asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică pe perioada Sărbătorilor de Iarnă. Au fost controlate 127 de autovehicule şi au fost legitimate 139 de persoane. Au fost testaţi cu aparatul etilotest 22 de conducători auto. Au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționaleîn valoare de 11.075 lei. De asemenea, au fost reţinute 4 permise de conducere şi au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
- Acţiune desfăşurată de poliţiştii judiciarişti pentru creşterea gradului de siguranţă publică
Serviciul Investigații Criminale Suceava a organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor contra patrimoniului și altor fapte antisociale, în vederea creşterii gradului de siguranţă publică pe perioada Sărbătorilor de Iarnă. În cadrul acţiunii au fost depistate 3 persoane urmărite/căutate şi au fost legitimate 179 de persoane. Au fost verificate 101 autovehicule şi a fost constatată o infracţiune. Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în valoare de 7.930 lei. De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere şi a fost retras 1 certificat de înmatriculare.
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro