Azi a fost prezentată, la Palatul Administrativ Suceava, lansarea zborurilor charter Suceava – Bodrum ( Turcia ) cu Prestige Tours, în perioada 4 iunie – 17 septembrie.
Prestige Tours derulează curse din Suceava spre Antalya din 2016 și își va extinde destinațiile.
Cursele Suceava – Bodrum vor fi în fiecare zi de luni din săptămână, pe parcursul zborului turiștii vor avea la dispoziție catering inclus, iar cei care își vor achiziționa pachete turistice în perioada ianuarie – martie vor beneficia de reduceri de până la 40 %.
Prețurile pentru pachetele turistice către Bodrum încep de la 336 euro de persoană, iar pentru Antalya de la 303 euro de persoană, cu toate serviciile și taxele incluse : cursă charter, 7 nopți cazare și masă, transfer aeroport – hotel – aeroport, asigurare medicală și storno, asistență turistică în limba română.
Mustafa Kadiroglu, președinte Caly Group, care include Prestige Tours : “Caly Group lucrează cu 11 țări, dar cel mai important este Prestige Tours, cu o experiență de 28 ani. Acum 3 ani, când am venit în Suceava, ceilalți tour-operatori ne-au spus că nu vom reuși. Suntem primii care am avut un zbor internațional din Suceava. Noi am avut încredere în Suceava, tot timpul vrem să ne mărim, vrem să lucrăm 12 luni pe an, Suceava este mica noastră casă. Vrem să facem și incoming în zona Suceava”.
Elena Anghel, director general Prestige Tours : “A fost un proiect de suflet, o mare îndrăzneală să facem charter de pe Suceava spre Antalya. De ce am ales Bodrum ? Pentru că este o destinație asemănătoare cu Antalya, dar permite o diversificare, peisajele sunt superbe. În zonă se poate vizita casa Fecioarei Maria. Felul în care decurg înscrierile de până acum este extrem de încurajator”.
Gheorghe Flutur, președinte CJ : “Noutatea pentru noi este destinația Bodrum, este în sud-vestul Turciei, Antalya e deja cunoscută. În anul 2017 pe Antalya am avut 30 de curse cu un grad de încărcare 93,2 %. Îmi doresc să avem turiști în ambele sensuri. Vom continua demersurile și pentru alte destinații, pentru diversificare”.
Ioan Măriuța , director aeroport Suceava : “În 2 ani ați transportat 10.285 pasageri, cu grad de încărcare de 93 %, vă doresc ca anul acesta să-l aveți de sută la sută. Credem că v-am oferit servicii de calitate, nu am avut incidente”.
DAN PASCARU
Sursă foto : TUI Travel Center