Colegiul Medicilor Suceava eliberează, până pe 31 martie, noile modele de certificate de membru.
Vechile certificate de membru își vor înceta valabilitatea începând cu 1 aprilie.
În cazul în care se dorește schimbarea denumirii specialității dobândite cu cea echivalentă, prevăzută de actualul nomenclator de specialități medico-dentare, medicul poate solicita acest lucru Ministerului Sănătății, având în vedere că aceasta este instituția care a emis actul ce se dorește a fi modificat.
Eliberarea noilor certificate se va face în baza predării vechiului certificat, a prezentării cărții / buletinului de identitate valabil, iar cererea aferentă, prevăzută de legislație, va fi completată la sediul Colegiului Medicilor Suceava.
DAN PASCARU