Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia că angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în ciuda majorărilor anunţate în acest an.
Preşedintele FSLI Simion Hăncescu a precizat că “avem profesori care sunt plătiţi cu mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din Primării, care beneficiază de salarii stabilite discreţionar.
Este de-a dreptul revoltător cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de 10 ori mai mari decât ale profesorilor care au ani întregi de experienţă la catedră”.
De la 1 ianuarie, un profesor debutant, care avea în luna decembrie a anului trecut un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei, iar un profesor cu peste 40 de ani de muncă va avea de la 1 ianuarie, salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere cu 117 lei.
În timp ce angajaţii din educaţie vor primi acum, la început de an, sume infime, pentru aleși s-au făcut reguli speciale care s-au aplicat chiar de la data de 1 iulie 2017, când a intrat în vigoare acest act normativ.
“Iată câteva exemple de indemnizaţii ale aleşilor locali, valoarea brută de la 1 ianuarie : viceprimar de comună sub 3.000 locuitori – 5.700 de lei, viceprimar de municipiu reședință de județ – 15.200 de lei, primarul Capitalei – 19.000 de lei.
Aşa s-a ajuns la situația în care sunt Primării în care şoferii sau secretarele au salarii mai mari decât un profesor cu 25 de ani vechime.
Cu o asemenea poziționare în grilele de salarizare a celor care pregătesc viitoarea forță de muncă, șansele ca România să ajungă în rândul ţărilor cu nivel de trai ridicat tind către zero”, a conchis Hăncescu.
–
–
SERGIU JIPA