Șeful PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat astăzi pentru Agerpres că a votat în favoarea propunerii pentru funcţia de prim-ministru a Vioricăi Dăncilă, apreciind că “este un om devotat partidului şi cu viziune europeană”.
Stan a spus că “a fost liderul grupului PSD în Parlamentul European, are o viziune europeană, apreciată la Bruxelles şi cred că va fi un foarte bun comunicator cu Bruxellesul în rezolvarea problemelor cu care se confruntă România”.
Dăncilă ( 54 de ani ) a fost aleasă în forul european pe listele PSD în 2014, iar din 2015 este preşedintele Organizaţiei Naţionale de Femei PSD.
În decembrie 2016, la investirea premierului Sorin Grindeanu, Stan spunea că “este tânăr, energic, loial, sper să corespundă gusturilor domnului Iohannis”, iar în iunie 2017la numirea în fruntea Guvernului a lui Mihai Tudose, deputatul Cătălin Nechifor afirma că “este condamnat să facă treabă, nu mai are posibilitatea să dezamăgească nici electoratul și nici membrii PSD. Am încredere că va fi un premier serios”.
DAN PASCARU
Sictir….
Și este din Teleorman, județul cu cei mai mulți șomeri și asistați social. Cu cei mai mulți pesediști, cu alte cuvinte.
Toti sunt niste hoti si habarnisti infecti, niste dejectii ale societatii. Sa dea Domnul sa dea coltul si ei si toate familiile lor de nesatui, la fel dupa cum si-au batut joc de acest popor, l-au jumulit de viu, l-au înjosit, înfometat si îndobitocit.