În vara anului trecut s-au împlinit 50 de ani de la finala Cupei României ( ediția 29 ) în care a jucat, pentru prima și ultima oară, Foresta Fălticeni. Meciul cu Steaua București a avut loc pe 2 iulie 1967 pe stadionul Republicii din București, de la ora 20, în nocturnă, în fața a 20.000 de spectatori.
În sezonul 1966 – 67, comentează ziariștii vremii, Foresta ( echipă de divizia C ) a atins vârful de formă grație atât omogenității lotului, cât și eficienței coordonării antrenorului Lengheriu.
Parcursul Forestei în competiție a fost următorul : 1 – 0 cu Steagul Roșu Brașov în șaisprezecimi, 0 – 0 cu Politehnica Timișoara în optimi ( fălticenenii au mers mai departe datorită mediei de vârstă mai scăzută, acesta fiind criteriul de departajare atunci ), 1 – 1 cu CSMS Iași în sferturi ( tot pentru că era echipa mai tânără ) și 1 – 0 cu Rapid București în semifinală, toate adversarele activând în divizia A, Rapid fiind chiar campioana țării.
Era firesc ca Foresta să fie “revelația tuturor edițiilor competiției”, după cum scria, în ziua finalei, România Liberă. Același ziar preciza că “Foresta este pentru prima dată în cariera sa obligată să apară pe un teren iluminat de proiectoare, situație pe care Federația ar fi putut să o evite prin programarea meciului de la ora 19”.
În finală, forestierii nu au putut face față nici nocturnei, nici steliștilor, pierzând cu 6 – 0 ( 4 – 0 ).
Acestea au fost formațiile – Steaua : Haidu ( 60’ Suciu ) – Sătmăreanu, Jenei, Nicolae, Hălmăgeanu, Negrea, Popescu, Avram, Constantin, Şoo, Voinea. Antrenor Ilie Savu.
Foresta : Ţacamaş ( 46’ Boniş ) – Fodor ( 46’ Ioniţă ), Juhasz, Gumo, Pavel, Halasz, N. Constantin, Oltan, Luţac, Benic, Nae. Antrenor Iosif Lengheriu.
Golurile au fost marcate de Soo ( de două ori ), Negrea, Voinea, Avram și Popescu.
În cronica de după finală, România liberă era necruțătoare : “Steaua nu a întâmpinat nici cea mai mică rezistență, evident Steaua nu are nicio vină că în finală a ajuns să joace cu o echipă modestă. Formația forestierilor nu ar fi trebuit să ajungă în nici un chip în finală. Actul final al cupei a fost lipsit de farmec și tensiune, singurul element de atracție fiind doar goana după goluri cât mai multe a formației bucureștene”.
Cel mai important ziar al țării, Scînteia, a adoptat un ton mai rezervat, scriind, după finală, că “superioritatea bucureștenilor a fost evidentă, chiar din primele minute ale meciului. Un anumit curaj în joc, ambiție de a se situa cât mai aproape de nivelul adversarilor au avut forestierii. Posibilitățile lor tehnice scăzute, gabaritul de liliput al unora dintre ei nu le-au permis acest lucru. Foresta a ratat la finalul meciului un penalty, Suciu plonjând exact pe direcția mingii șutată de Oltan”.
Ziarul local Zori noi publică o cronică detaliată a finalei, prezentând fazele golurilor și acceptând că “vădit incomodată de jocul în nocturnă, timorată la început, formația din Fălticeni, deși a depus eforturi nu s-a ridicat la nivelul partidei cu campioana țării, Rapid. Dacă Țacamaș ar fi fost … Țacamaș ( cel din meciul cu Rapid ), dacă în prima parte forestierii nu închideau jocul, dacă și arbitrii nu-ar fi fost “prea largi” cu atacanții Stelei scorul putea fi mai mic. Oricum, însă, victoria nu putea fi decât de partea militarilor”.
Concluzia ziariștilor suceveni este că “performanța Forestei în cupă este prodigioasă, locul 2 obținut pentru prima dată de o echipă de categoria C reflectă ardoarea cu care forestierii și-au apărat șansele în meciurile jucate”.
Apogeul din vara anului 1967 se va stinge repede : la finalul sezonului antrenorul Lengheriu părăsea echipa, iar o parte din jucători se confruntau cu probleme medicale sau erau criticați de conducere pentru dezinteres și comportament nesportiv.
Rămâne în istoria fotbalului performanța remarcabilă a Forestei, neegalată de atunci, care a adus Fălticeniul în atenția pasionaților acestui sport.
–
–
–
RADU OSTAFIE
Surse foto : Scînteia / România liberă / Zori noi
oare imagini video exista pe undeva, de la acest meci?