Vineri 20 ianuarie la Palatul Administrativ Suceava s-a desfăşurat evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean în anul 2017, eveniment la care au participat prefectul Mirela, Gheorghe Niță – vicepreședinte Consiliul Județean, col. Radu Todoran – director al Direcției Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează și cadre ale unităţii.
În cadrul activităţii de evaluare, inspectorul şef al I.J.J. Suceava, locotenent colonel Marian Lungu a prezentat activităţile organizate, misiunile executate şi rezultatele obţinute în anul în curs, precum şi aspecte privind neajunsurile şi problemele cu care s-a confruntat inspectoratul.
Pe linia misiunilor de ordine şi siguranţă publică, Inspectoratul de Jandarmi Suceava a planificat, organizat şi executat un număr de 32.178 de misiuni de ordine publică.
Jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la 643 de manifestări ( 40 manifestări de protest, 294 manifestări cultural – artistice, religioase sau cu caracter promoţional, 161 manifestări sportive, 3 vizite oficiale, 83 acțiuni executate premergător și pe timpul procesului electoral și 62 de misiuni de asigurare a ordinii publice în zona centrelor de evaluare și de protecție a transportului lucrărilor de examen ).
În scopul diminuării fenomenului infracţional şi contravenţional în mediul stradal şi creşterii siguranţei cetăţeanului în spaţiul public, au fost executate 14.330 misiuni de menţinere a ordinii publice în mediul urban și rural, atât prin patrule de jandarmi, cât și prin patrule mixte.
În anul 2017 au fost constatate 226 de infracţiuni, fiind depistați 237 autori, din care 18 minori.
Din totalul infracțiunilor constatate, se evidențiază 29 de infracţiuni vizând deţinerea şi consumul de droguri de risc şi mare risc, 21 de infracţiuni de braconaj și 42 infracţiuni de contrabandă.
Activitatea de constatare a contravenţiilor a înregistrat o uşoară scădere faţă de anul precedent, de aproximativ 10 %, fiind constatate 3.947 contravenţii, în valoare totală de 642.450 lei.
Au fost introduse în camera de corpuri delicte 848 de bunuri, în valoare de 47.650 lei, care au fost predate pentru valorificare către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.
Pe linia prevenirii faptelor antisociale s-au desfăşurat 348 de acţiuni preventive în mediul şcolar, la manifestările sportive sau cu ocazia adunărilor în spaţiul public, care s-au adresat unui număr de peste 23.000 persoane din toate mediile sociale şi în cadrul cărora au fost utilizate sau distribuite aproximativ 6.500 de materiale de informare publică.
Ponderea cea mai semnificativă e reprezentată de cele 247 de acţiuni organizate în unităţile de învăţământ, care au vizat, în principal, activităţi de prezentare către elevi a unor teme de interes privind delicvenţa juvenilă, abandonul şcolar, prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri.
SORIN NICA
Sursă foto : IJJ Suceava