Aseară, în timp ce acționa pe raza orașului Vicovu de Sus, un echipaj de poliție a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Calea Cernăuți și înregistrat de aparatul radar cu viteza de 94 km/h.
Conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 4 km, dar bărbatul de la volan a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a lovit un gard.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, identificat de polițiști ca fiind un bărbat de 29 de ani din Brodina și care a fost transportat la spital.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal, poliţiştii dispunând reţinerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca azi să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
SORIN NICA