Noul ministru al Transporturilor, Lucian Sova, a comis o gafă, ieri, la audierea din Parlament, spunând că pentru centura municipiului Suceava “există contract pentru execuția lucrărilor, conform informațiilor pe care le am de la cei de la Compania de Drumuri. Stadiul fizic este de 87,5 %“.
În realitate, scrie Hot News, ruta ocolitoare – un banal drum cu câte o bandă pe sens – zace fără constructor de aproape 3 ani, cu 15 % din lucrări rămase de executat, fără contract semnat și cu buget de zero lei pe 2018.
Deputatul USR Cătălin Drula i-a sugerat noului ministru să-l demită pe directorul CNAIR, Stefan Ioniță, pentru că “l-a mințit din prima zi”.
Circulația rutieră este posibilă pe doar 5 dintre cei 13 kilometri, pe porțiunea Pătrăuți – Șcheia.
Au rămas incluse în proiect lucrări complexe : două pasaje de cale ferată, 12 poduri, 4 viaducte.
Nota de plată de până acum este de 6,5 milioane euro pe kilometru !
DAN PASCARU