Un bărbat care a intenţionat să fure elemente dintr-un post de transformare a energiei electrice din Dolhasca a decedat, ieri, ca urmare a amorsării unui arc electric.
Victima a intrat în clădire prin forţarea sistemului de închidere, fiind găsită fără suflare lângă un echipament sub tensiune din postul de transformare.
Delgaz Grid atrage atenţia că intervenţiile neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice la liniile aeriene şi cablurile subterane, în tablouri electrice, staţii şi posturi de transformare reprezintă un real pericol pentru cei implicaţi în astfel de acţiuni.
Totodată, aceste acţiuni au un impact direct atât asupra persoanelor aflate în vecinătate, cât şi a consumatorilor, prin întreruperea furnizării energiei electrice.
Delgaz Grid solicită consumatorilor care observă conductoare căzute la pământ sau alte situaţii neconforme să ne anunţe de urgenţă, la numărul de telefon 0800 800 929, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă sau mobilă, fără costuri pentru client.
SORIN NICA