Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, noaptea trecută. cu două autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Bogata, comuna Baia.
La sosirea echipajelor, ardea acoperișul locuinței și exista pericolul de propagare a flăcărilor la o altă casă aflată în apropiere și la o anexă gospodărească.
A ars acoperișul casei pe aproximativ 40 de metri pătrați și s-au degradat pereții portanți.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic, generat de coșul de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
SORIN NICA