Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a înaintat premierului Viorica Dăncilă, precum şi ministrului Educaţiei Valentin Popa, ministrului Muncii Olguţa Vasilescu şi ministrului Finanţelor Publice Eugen Teodorovici memorii prin care sunt semnalate problemele grave din sistemul de învăţământ, în special cele care vizează salarizarea personalului.
Sindicaliștii atrag atenția că nemulţumirile angajaţilor sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora “ne va determina să declanşăm protestele în perioada următoare”.
FSLI cere aplicarea de urgenţă a măsurilor reparatorii în cazul salariaţilor încadraţi part-time sau cu fracţiuni de normă, care au venituri sub salariul minim pe economie, dar care sunt obligaţi să plătească contribuţii la nivelul salariului minim pe economie.
Salariaţii încadraţi cu jumătate de normă vor încasa venituri mai mici cu 200 de lei, iar încadraţi cu un sfert de normă nu vor încasa niciun leu la salariu, ci vor fi nevoiţi să achite din venitul familiei contribuţiile către bugetul de stat.
FSLI cere modificarea de urgenţă a Legii privind salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ.
Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1 iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad didactic II sau chiar grad didactic I.
FSLI solicită, de asemenea, ca majorarea de 20 % de la 1 martie să se acorde întreg personalului angajat în educaţie şi nu doar personalului de predare.
Blocarea posturilor din sistem aduce un alt pericol : sute de angajaţi nu îşi vor putea încasa salariile pe data de 14 februarie.
În mai multe unităţi de învăţământ lipsesc administratorii financiari care trebuie să semneze statele de plată şi, deşi sunt posturi vacante, acestea nu pot fi ocupate, din cauza deciziei Guvernului.
DAN PASCARU